MANUSCRISE ALE IULIEI HASDEU
Povestiririle și scenariile în limba română semnate de Iulia Hasdeu aparțin perioadei în care Iulia Hasdeu a locuit în București și s-a pregătit particular pentru examenele de absolvire a ciclului primar (1875-1880), susținute la Colegiu de băieți Sf. Sava, înainte de plecarea la Paris spre a-și definitiva studiile.
O elevă nouă
Comedie în I act de Iulia Hasdeu
Persoane: Doamna Lescu, văduvă
Sofia, fiica sa
Domnul Bobuş, profesor
Baba Vişa, servitoare veche
Scena se petrece la ţară
O odaie a Sofiei foarte mobilată. La stânga o masă cu toate trebuincioasele pentru scris şi câteva cărţi; lângă masă un scaun. La dreapta o canapea; în fund o oglindă cu toaletă. Uşi în dreapta şi în stânga.
Scena I
Vişa, singură scutură prin odaie, cântând :
Vişa: Tra la la! la, la! Aolico do-do-fa! tra la la! (cade pe scaun). Of! Nu mai pot! am obosit! deh! ce vrei? Oase bătrâne! Vai de mine. Muncesc, ce-i drept, fără să mă laud, ca o fată mare! Adică poate chiar mai bine ca o fată mare…Ce? nu e de mirare! O fată ca domnişoara Sofia! Mai bine o babă ca mine, zău aşa! Fără să mă laud… A! dar iată şi noul profesor, domnul Bobuş; ce bătrân cumsecade! De! Ce să faci? tot noi bătrânii suntem mai de treabă!
Scena II
Bobuş, Vişa
Bobuş, salutând: Bună ziua, babă Vişa.
Vişa: Mulţumim dumitale, domnule. Aţi venit la lecţie? Să faceţi bine să vă întoarceţi mai târziu; nimeni nu s-a sculat încă.
Bobuş: Se poate? Dar bine, sunt nouă trecute.
Vişa: Of, eu nu zic ba! Dar dacă cucoanelor astea le place somnul… Eu ce-s de vină?
Bobuş: Ai dreptate; o să mă întorc peste un ceas.
Vişa: Pleacă sănătos!
(Bobuş vrea să iasă; se ciocneşte în uşă cu doamna Lescu. Vişa iese)
Doamna Lescu: Domnule Bobuş, scuzaţi-mă; dar, după obicei, fiica mea se scoală târziu.
Bobuş: O, doamnă, vă scuz cu cea mai mare plăcere.
Doamna Lescu: Sunteţi prea bun, domnule. Dar, şedeţi, vă rog, până vine Sofia; vom avea vreme de a vorbi despre afacerile noastre.
(Bobuş se aşează lângă doamna Lescu)
Doamna Lescu: Ei bine, domnule Bobuş, ce crezi că e de făcut cu fiica mea?
Bobuş: Doamnă, eu nu vă pot spune nimic; ceea ce ştiu, este că afacerea este gravă… şi trebuie luate măsuri aspre.
Doamna Lescu: Aspre! O! Domnule Bobuş! Eşti crud!
Bobuş: Vai, doamna mea, am o reputaţie rău meritată Dar gândiţi-vă chiar dumneavoastră; răul e mare; apoi, e înrădăcinat grozav; astfel că unicul mijloc este…
Doamna Lescu: Pedeapsa, cearta! O! Nu, niciodată! nu voiesc nici să aud de un asemenea mijloc! Un mijloc barbar, sălbatic!
Bobuş: Vă mulţumesc, doamna mea, dar nu sunt nici barbar, nici sălbatic, şi cutoate acestea…
Doamna Lescu: Nu o veţi lua în serios, domnul meu: sunteţi prea înţelept pentru a face una ca asta. Însă iată şi Sofia; scumpă fetiţă! A! De-ai şti, domnule, cât o iubesc!
Scena IV
Cei de sus, Sofia
Doamna Lescu, sărutând-o: Ei, bine, copila mea? Iată pe domnul Bobuş, care te aşteaptă pentru a face lecţia.
Sofia, se apropie de Bobuş, care-i întinde mâna: Sofia îi trage o palmă peste mână: Ha! ha! (râde cu hohot). Te doare, nu este aşa? Trebuie să te doară, fiindcă am tras-o bine!
Bobuş (frecându-şi mâna): Ba mă iartă, că ai tras-o foarte rău! Mă doare grozav.
Sofia, râzând: Ha! ha! ha! Tocmai asta vroiam şi eu. Mamiţico, ne laşi? Avem să facem lecţia.
Doamna Lescu; sărutând-o: Da, copilă dragă, mă duc. Dar, te rog, fii cuminte, îmi promiţi?
Sofia: Ha! ha! Ha! Să-ţi promit! Dar am trebuinţă ca să-ţi promit pentru ca să mă crezi?
Doamna Lescu: La revedere, domnule Bobuş; la revedere, la revedere Sofio! (iese).
Scena V
Bobuş, Sofia
Sofia: Ei, domnule Bobuş? Nu începem lecţia, faimoasa lecţie? Ah! stai; ce avem pe astăzi? Am uitat…
Bobuş: Cum? Nu-ţi aduci aminte? Unde-ţi sunt cărţile? Istoria, româna şi geografia. Caută-le
(Sofia caută pe masa)
Sofia: Nu sunt aici! Ei, doamne! Unde să fie? A! da! Acum îmi aduc aminte! Le-am luat în grădină…
Bobuş: Ce? Ai învăţat în grădină?
Sofia: Aş! Ţi-ai găsit! Am culcat păpuşa pe ele.
Bobuş, indignat: O!
Sofia: Ce? (râde) Ha! ha! ha! Ce curios eşti! Te-ai supărat. Nu te mai supăra! dac-ai şti ce urât eşti când te superi!
Bobuş, se scoală supărat: Ei, domnişoară Sofia! E prea mult! Caută-ţi cărţile şi vino să începem lecţia odată!
Sofia: (caută pe toaletă şi găseşte două cărţi, le aduce pe scenă şi le pune pe masă). Iată-le! Le-am găsit.
Bobuş (deschide o carte): Ai învăţat ceva din istorie?
Sofia: O! da! Am învăţat, (aparte) Habar n-am ce lecţie mi-o fi dat! Dar nu face nimic; o să zic că nu am avut timp.
Bobuş: Ţi-am dat Alexandru Basarab. Cine era acesta?
Sofia (aparte): Cine să zic că a fost? Pescar, zidar, dulgher, oh! Vodă! a fost vodă! Desigur. (Tare) Vodă.
Bobuş: Cum? Vodă! Domnitor se zice. Al cui?
Sofia: Al românilor.
Bobuş: Al câtelea domn a fost?
Sofia (aparte): Al câtelea să fi fost? (Numără pe degete) Unu, doi, trei…al patrulea.
Bobuş: Ah! Ho! Al patrulea! Nicidecum. Se poate să nu ştii?!
Sofia: Ba da, da; ştiu (numără pe degete): cinci, şase, opt… al zecelea! (aparte) Nu ştiu să număr mai departe.
Bobuş: Al zecelea, domnişoară Sofia! Văd că nu ştii nimic, şi-ţi baţi joc de mine!
Sofia (aparte): Nu ghiceşte rău. (Tare) O, nu, nu crede una ca aceasta. Se poate?! Eu să-mi bat joc de dumneata! Ar fi un lucru… care pot să-l facă numai oamenii cu minte! Dar nu eu, care sunt nebună.
Bobuş: O! O! Domnişoară! Prea mult! Prea mult!
Sofia, râzând: O! Dar zgârcit eşti! Mie mi separe că e prea puţin. Dar să ne vedem de lecţie!
Bobuş: Ai dreptate (Aparte). Tot are puţin cap. (Tare) La istorie n-ai ştiut, una la mână. Să vedem Geografia.
Sofia (aparte): Haiti! M-am prins ca un şoarece în cursă
Bobuş: Care este capitala României?
Sofia: O! E Bucureşti; o ştiu; am fost acolo. Ah! Ce frumos este! Am fost seara pe podul Mogoşoaii, erau felinare, lumini! O ce frumuseţe! N-ai fost niciodată acolo?
Bobuş: Uf, domnişoaro Sofio, nu mai sfârşeşti cu aceste copilării. Ce vrea să zică asta? Ei, în fine; care este capitala judeţului Mehedinţi?
Sofia: Mehedinţi, Mehedinţi…care să fie oare? Ei, am uitat. (Aparte) Vorbă să fie… nu ştiu…asta e…
Bobuş: Spui o dată? Uf! E un supliciu, crede-mă, să stau cu dumneata.
Sofia: Ah! E un supliciu! Ha! ha! ha! Bietul om… pleacă dar, nu mai sta cu mine că o să te îmbolnăveşti!
Bobuş: Vrei să plec? Mă duc; în adevăr, îmi trebuie aer; cu dumneata, zău că poate cineva să se îmbolnăvească. La revedere, pe mâine.
Sofia: La revedere, pe… mâine.
Scena VI
Sofia singură, oftează
Sofia: Ah!… De ce nu sunt o pasăre, să zbor în lume! (râde) Ha! ha! ha! Ce prostie am zis! Nu este aşa, domnule Bobuş, că am spus o prostie? A! Dar uitasem că a plecat! Eram încă sigură că afirma c-am zis o prostie. Dumnealui o zice întotdeauna. Ei, Doamne, adevărat că zic cam multe… Dar, cum zice Vişa: sunt copil: Copil, copil! Mi s-a urât să fiu tot copil! Aş vrea să fiu şi eu cucoană mare, să port rochie lungă şi să mi se zică „madame”. Ce este mai urât, este că… copiii trebuie să înveţe. Şi pentru ce? Habar n-am! Ceea ce ştiu este că e foarte… ambetant de a învăţa. Aşa zice mama: „ambetant”; nu ştiu ce o fi asta, „ambetant”, dar este foarte frumos. O, Doamne! De ce nu sunt şi eu mare ca să pot zice „ambetant”?! Dacă aş fi mare, aş şti franţuzeşte. Şi mama ştie franţuzeşte. Ce frumos e! A! Dar ce vreau eu să fac? Da, da, da… în adevăr…vroiam să văd ce lecţii avem pe astăzi. (Ia o carte de pe masă). A, iată! Alexandru I Basarab. Domnul Munteniei până la… Bogdan, Domnul Moldovei. O! Ce mult mi-a dat! Cum o să învăţ eu aşa de mult. Nu, nu, nu se poate; este peste putinţă! Aş muri… aş vrea să mor! Vişa zice că ar vrea să moară… Ce prostie!…Şi dacă ar muri? Brrr! (se cutremură) Mi-e frică Aş vrea să nu mor niciodată …ce grozav este când mori! Eu ştiu cum este! Aşa zice Vişa! Că vine Sfântul Angel şi îţi scoate sufletul pe gât! Auuuu!… ce îngrozitor!…
Scena VII
Sofia, Vişa
Vişa: Ai scăpat de lecţie, domnişoară?
Sofia: Da, Vişo, şi tocmai vorbeam de tine.
Vişa: Cu cine? Nu văd pe nimeni aici.
Sofia: A! Da… da… vorbeam singură.
Vişa: Ei, şi ce vorbeai de mine?
Sofia: Ce?… Că… că… de moartea ta.
Vişa (cu spaimă, aparte): Aoleo! Ce, o să mor? Vai de mine! Eu, o babă cumsecade, fără să mă laud, cumsecade, de treabă, bună.
Sofia: Ascultă, Vişo!
Vişa: Ei, ascult.
Sofia: N-ai văzut pe domnul Bobuş ieşind de aici?
Vişa: Nu l-am văzut.
Sofia (aparte): Merge de minune! (Tare) Vişo, o să te rog ceva. A! da, ceva important, cum zice mama; dacă te-o întreba ceva mama despre Bobuş să răspunzi că l-ai văzut, şi că a zis că a făcut o lecţie minunată.
Vişa: Bine, eu zic, dar să nu fie minciună, mamă; că sunt femeie bătrână şi, fără să mă laud, am fost totdeauna dreaptă înaintea lui Dumnezeu.
Sofia: Nu…nu…nu e minciună; e adevărat. Dar o să zici, Vişo, nu este aşa?
Vişa: Da, da, zic. îţi făgăduiesc.
Sofia (o mângâie): Buna mea Vişa! Cât te iubesc! îmi vine să te sugrum de bucurie!
Visa: O! Mulţumim dumitale de aşa dragoste! Eu vreau să mai trăiesc, să ştii!
Sofia: Ce spui? Parcă ziceai deunăzi că vrei să mori. Şi eu, pentru ca să-ţi fac plăcere, mă rugam lui Dumnezeu în toate serile ca să-ţi îndeplinească dorinţa.
Vişa, speriată: Ptiu!… Ce copil nebun! Cum se poate, soro dragă?
Sofia, râzând: Dar ce am făcut rău? Ei, Iasă, Vişo, că n-o să mai fac dacă spui mamei.
Vişa: Atunci să fii sigură că-i spun.
Sofia (aparte): Vulpea mai mult ţine la piele ca la nărav.
Scena VIII
Cei de sus, doamna Lescu, Bobuş
Bobuş: Aşa, doamnă, trebuie o pedeapsă, o pedeapsă aspră.
Sofia (aparte): Sunt prinsă…dar ştiu ce să răspund.
Doamna Lescu: Scumpă copilă, de ce ai supărat pe domnul Bobuş?
Sofia, face semn Vişei să vorbească şi îi spune la ureche: Zii ce ţi-am zis, Vişo!
Vişa, după ce tuşeşte: Doamnă, am întâlnit adineauri pe domnul Bobuş. Dumnealui a spus că domnişoara Sofia a făcut o lecţie de minune.
Bobuş: Cum, am zis eu asta? O! E o minciună!
Vişa (încet către Sofia): Ce să zic eu acuş?
Sofia (încet către Vişa): Asigură că este adevărat.
Vişa (tare, tuşeşte): Vă asigur, doamnă că l-am văzut.
Doamna Lescu: Domnule Bobuş, este oare cu putinţă?
Bobuş: Nu, nu, doamnă, vă jur că nu este adevărat. Nici n-am văzut-o pe Vişa de azi-dimineaţă.
Doamna Lescu: Vezi, Vişo, ce faci, ce zici? Nu credeam că tu, femeie bătrână, să poţi spune minciuni. Ei bine, Sofio, tu nu zici nimic?
Sofia: Eu, mamă, ce să zic…
Doamna Lescu: De ce n-ai ştiut lecţia domnului Bobuş?
Sofia: De, mamă; mă iartă, dar am avut de lucru.
Doamna Lescu: Ce? Ce ai făcut?
Sofia: Am… am cusut o rochie păpuşii.
Doamna Lescu: O, Sofio, ce zici? Se poate, la tine acesta este lucru?
Sofia: Dar ce e? Lucru, fireşte! A! Da, uitasem să spun, mamă, ştii de ce nu am învăţat? Am uitat.
Bobuş: Ai uitat să înveţi?
Vişa (aparte): Mi se pare că m-a pus să spun o minciună.
Doamna Lescu: Dar, Sofiţo dragă, cum se poate ca tu, o fetiţă pe care eu te credeam cuminte, să faci astfel de lucruri…
Sofia: O, da!