Despre noi

Cine suntem?

 

Istoricul asociatiei

Înființare: Mai 1992

În aula primitoare a Colegiului Național Iulia Hasdeu foști elevi ai liceului, profesori, elevi, cercetători, scriitori, devin membrii fondatori ai viitoarei Asociații Culturale Iulia Hasdeu cu sediul în acest lăcaș de cultură.

 

 

Identificare

Cu ocazia unor filmări pentru emisiuni culturale la TVR în arhiva Muzeului Literaturii Române este identificat actul de naștere al Iuliei Hasdeu care atestă ca adresă strada Carol I nr.14, București. În Paris se identifică imobilele în care au locuit mama și fiica în perioada studiilor tinerei ca elevă la Colegiul Sevigne și ca studentă la Sorbona (1881-1888).

 

Primăria Generală a Municipiului București aprobă executarea unei plăci în memoria Iuliei Hasdeu (1869-1888) de către artistul plastic Mihai Cornel Stănescu, placă ce va fi dezvelită în prezența ministrului Culturii din Republica Moldova pe clădirea în care s-a născut ultima descendentă a neamului Hasdeu, singurul imobil din București în care a locuit marele Bogdan Petriceicu Hasdeu și soția sa Iulia (n. Faliciu), actuala str. Franceză nr.14

 

Placa_Iulia_Hasdeu_franta_paris

 

La inițiativa dr. Crina Decusară Bocșan în ziua de 21 decembrie 1991 este dezvelită placa memorială replică în prezența ambasadorului UNESCO la Paris Dan Hăulică, a ambasadorului României, a primarului arondismentului VI și a numeroase personalități.